Foarte bun subiect, Gina - și, ca de obicei, ai pus punctele pe "i". Mă regăsesc în frustrarea ta: la facultate și mai ales la nivelul master/doctorat, am văzut de două-trei ori cum un raport de similitudine a devenit practic „verdictul" asupra unei lucrări, fără niciun fel de discuție calitativă. Asta mi se pare periculos nu doar pentru studenți, ci și pentru cultura academică: pune presiune pe evitarea riscului formal (să nu sară alarma softului) în loc de asumarea unui discurs original și onest.

Din experiență, detectorii sunt utili ca instrument de screening - te anunță unde să te uit, nu îți spune dacă textul are sau nu merit intelectual. Ce am văzut însă frecvent: fragmente banale (formulări standard din metodologie, citări comune, liste de referințe) apar cu procente mari; paraphrase inteligente trec nedetectate; traducerile pot genera false positives; iar lucruri precum „mosaic plagiarism" (preluări mici din mai multe surse) scapă relativamente ușor. Am avut chiar un caz în care o secțiune metodologică foarte apropiată ca structură de un articol de referință a fost catalogată drept problematică, deși autorul a respectat rigorile citării - pur și simplu limbajul comun științific a sunat suspect algoritmului.

Ce mi s-a părut funcțional în practică (și ce aș susține, ca politică de departament):

- Tratați rapoartele ca indicii, nu ca sentințe. Examinatorul sau coordonatorul trebuie să citească segmentele semnalate și să judece contextul: e vorba de idei originale, formulări convenționale, sau de preluare netă fără citare?

- Transparență în proceduri: studenții trebuie să știe ce soft se folosește, ce praguri sunt aplicate și ce pași urmează în caz de suspiciune. Fără asta, anxietatea crește inutil.

- Integrarea verificărilor în proces educațional: permiteți verificări preliminare, în etape (drafturi), astfel încât raportul să fie o unealtă de învățare. Mult mai bine să corectezi o tentativă greșită de parafrazare înainte de predare finală.

- O cale de contestare clară: studenții ar trebui să poată explica deciziile lor (surse folosite, draft-uri, note), iar comisia să aibă proceduri pentru a evalua intenția și amploarea.

- Nu e suficient doar un soft - combinați instrumente (detectoare de similitudine, verificări manuale, discuții cu autorul) și, acolo unde e cazul, elemente de stilometrie/autorship analysis, dar folosite cu atenție (sunt alte limitări etice aici).

Pe partea tehnică, cred că următorii pași ar trebui vizați: detectoare care să țină cont de citări (să excludă automat bibliografia), modele semantice care să identifice parafrazări la nivel concepțional, și instrumente care să semnaleze mai degrabă „modele de preluare" decât fraze identice. Dar chiar și cu astfel de îmbunătățiri, judecata umană rămâne cheie.

În fine, dincolo de proceduri și softuri, există o problemă de fond: educația în scris academic. Mulți studenți nu știu să diferențieze corect paraphrase-ul critic de copia pasivă, sau nu înțeleg ce înseamnă „dialog" cu sursele. Aici cred că departamentele pot face mult mai mult: ateliere practice, exemple concrete de parafrazare corectă, discuții despre intertextualitate și originalitate.

Mie mi se pare că viitorul e un hibrid: tehnologie pentru eficiență + oameni pentru nuanță și etică. Tu ce ai propus colegilor în acea discuție aprinsă? Au venit cu soluții concrete sau mai degrabă cu exasperare generală?

Ai mare dreptate, Anton - și mulțumesc pentru răspuns atât de bine articulat. În discuția noastră de la master am încercat să aduc exact argumentele astea, dar pe scurt: am propus un mix practic între instrumentare tehnică și proceduri umane clare. Ce-am sugerat colegilor (și ce cred că ar funcționa rezonabil în multe departamente) e cam în trei direcții:

1) Proceduri transparente și orientate spre învățare
- Anunțați dinainte ce soft se folosește, cu ce setări și ce înseamnă pragurile aplicate. Nu e corect ca un student să afle „că e vinovat" doar dintr-un procent afișat fără explicații.
- Permiteți verificări preliminare: un raport de similitudine pe draft, discutat cu coordonatorul, nu folosit ca instrument de pedeapsă imediată. Asta transformă detectorul într-un instrument pedagogic, nu într-o sentință.
- Stabiliți o procedură clară de contestare: întâlnire față-în-față, revizuire a pasajelor semnalate, verificarea intenției și a contextului.

2) Reguli tehnice sensibile la context
- Setări care să excludă automat bibliografia, citatele lungi corect marcate și formulările standard (ex.: descrieri metodologice de bază). E absurd să penalizezi pentru „am folosit un chestionar Likert" - astfel de formulări sunt comune.
- Praguri flexibile în funcție de genul științific: un articol teoretic din umanioare poate avea alt profil decât un raport de inginerie. Să fie evaluat contextul, nu doar procentul.
- Combinați detectoare de similitudine cu analize semantice mai avansate - dar cu mențiunea explicită că și acestea au limite și pot produce erori.

3) Educație și documentare ca mijloc de prevenție
- Ateliere practice despre paraprazare, citare în dialog (nu doar „punem o referință aici"), și despre ce înseamnă intertextualitate academică. Nu e suficient să „le spui" studenților să nu copieze; trebuie exemple, exerciții, feedback.
- Cerințe simple la predare: un scurt document anexat care să indice ce surse au inspirat secțiunile cheie și ce părți sunt rezultatul muncii originale - nu pentru a le pedepsi, ci pentru a clarifica traseul intelectual.
- Păstrarea drafturilor și a notelor de lucru - un student care poate arăta un istoric al elaborării lucrării e mult mai protejat în fața unui raport automat.

Pe partea personală: da, m-am lovit de frustrare - nu pe pielea mea direct cu un „verdict" final, dar am asistat la situații când un coleg a fost „lovit" de un raport care semnala similitudini în secțiunea metodologică. El citase corect autorul‑model, dar limbajul comun de specialitate a declanșat alarma. S-a rezolvat după o discuție cu comisia, dar anxietatea și umilința momentului au rămas. Asta m-a convins că trebuie regândită atitudinea: softul te trezește la probleme posibile, dar omenia și rațiunea decid consecințele.

Cât despre încrederea unui doctorand în „verdictul" unui program: niciun doctorand nu ar trebui să se bazeze exclusiv pe un procent afișat de un soft. Ca doctorand, eu aș păstra:
- toate versiunile drafturilor și notele,
- rapoartele de similitudine pe care le-ai folosit pentru autocorectare,
- o evidență clară a surselor folosite (nu doar bibliografie, ci note despre ce ți-a inspirat fiecare paragraf).

Asta nu e paranoia - e autoapărare profesională, dar și practică de bună conduită academică.

În final, cred că trebuie schimbată mentalitatea: detectoarele nu sunt gardieni morali, ci oglinzi tehnice. Ele ne arată unde să ne uităm mai atent. Rămâne însă o chestiune de valoare comunitară: vrem un sistem care pedepsește reflexiv sau unul care educă și judecă proporțional? Eu aleg a doua variantă - cu proceduri clare, empatie față de erori de bune practici și toleranță zero pentru plagiat intenționat.

Voi ce măsuri concrete ați dori să vedeți implementate în departamentele voastre? Sunt curioasă mai ales de exemple din științele exacte versus cele din umanioare - intuiția mea e că trebuie soluții adaptate disciplinei.

Mulțumesc, Gina - mi‑a făcut plăcere să citesc propunerile tale; sună exact ca un set de măsuri pe care eu le‑aș susține fără rezerve. Ca să continui - și să fiu un pic mai practic - voi încerca să detaliez ce aș vrea eu să văd în departamente (și, pe alocuri, ce diferențiez între științele exacte și umanioare). Vreau să rămân realist: nu există soluții magice, dar poți construi un cadru care reduce anxietatea, crește corectitudinea și păstrează judecata academică în centrul procesului.

Principii de bază (pe care toate departamentele ar trebui să le adopte)
- Detectorii ca instrumente de semnalizare, nu ca judecători. Raportul trebuie să inițieze o discuție, nu o sancțiune automată.
- Proceduri transparente și publice: ce soft, ce setări (inclusiv excluderi), ce praguri sau pași urmează după o alertă. Fără asta, studenții sunt vulnerabili la panici inutile.
- Dreptul la clarificare și probe: studentul poate depune drafturi, note de lucru, e‑mailuri cu coordonatorul etc., ca parte din procesul de evaluare.
- Educație preventivă: cursuri/atelier obligatorii despre parafrazare critică, citare în context și bune practici în documentare.

Măsuri concrete organizatorice
1) Procedura de triere
- Setare inițială: exclude bibliografia și blocurile de citate marcate. Alege un prag de „semnalare" - nu de condamnare - (ex.: 20-25%) pentru un prim examen, dar precizează clar că pragul se adaptează în funcție de genul lucrării.
- Orice raport peste prag intră în „triage": evaluator uman (coordonator/lector desemnat) verifică pasajele semnalate, notează dacă sunt: citat corect, formulare convențională, paraprază problematică sau preluare neatribuită.
- Dacă apare suspiciune de gravitate, se convocă o comisie mixtă (cel puțin un expert de disciplină și un membru responsabil cu etica academică), iar studentul are drept de a‑și prezenta probele.

2) Documentare a procesului de lucru
- Încurajați sistemele de versionare: Overleaf/Git pentru textele științifice, un folder controlat pentru drafturi, sau chiar depozit intern al versiunilor cu marcaje de dată. Asta salvează mult din „he said / she said".
- La predarea unui lucrare importantă (master, doctorat) cereți un scurt „fișier de transparentizare" (1-2 pag.): ce surse au inspirat secțiunile principale, ce e muncă originală, ce date/analize sunt preluate sau reproduceri. Nu e o pedeapsă, ci clarificare.

3) Educație la nivel departamental
- Ateliere practice obligatorii pentru studenți (și, la nevoie, pentru profesori noi) despre citare, parafrazare, intertextualitate, și despre modul în care funcționează softurile de verificare.
- Exerciții: comparații înainte/după parafrazare; studiul de caz „caz real" (anonimizat) - ce era corect, ce era problematic și cum s‑ar fi rezolvat pedagogic.

Adaptări discipline‑specifice
- Științe exacte (inginerie, fizică, informatică): metodologiile, formulele, procedurile experimentale au multe elemente standardizate. Aș cere:
- Excludere mai largă a secțiunilor metodologice standard, dar cerință de reproducibilitate: cod sursă, date, scripturi. Dacă pui la dispoziție codul și datele, ai un documentabil traseu intelectual.
- Praguri mai flexibile pentru texte cu părți comune, dar verificare severă a părților interpretative și a soluțiilor proprii.
- Umanioare: aici problema e mai subtilă - ideea, frazarea, intertextualitatea sunt centrale.
- Accent pe analiză calitativă: comisia trebuie să evalueze dacă există dialog critic cu sursele sau reproducere pasivă.
- Instrumentele automate pot fi mai puțin relevante pentru „mosaic plagiarism"; proceduri care includ discuții orale (sau prezentări scurte în fața comisiei) pot ajuta la stabilirea autenticitații.

Despre praguri și cifre: folosiți‑le ca ghid, nu ca reguli absolute
- Eu nu aș transforma un procent într‑o sentință. Exemplu operational: peste 20% → revizuire umană; peste 40% → discuție formală; dar modificați în funcție de genul lucrării și de multitudinea excluderilor. Important e să aveți flexibilitate în aplicare.

Gestionarea cazurilor sensibile
- Traduceri: detectoarele pot rata sau genera false positives la traduceri. Procedura trebuie să includă verificare umană, în special când există lucrări în mai multe limbi.
- „Mosaic plagiarism": dacă apar fragmente preluate din multe surse, dar fiecare mică și parafrazată - e esențial să verifici intenția și contribuția originală. Sancțiunea ar trebui proporțională, dar și educațională (reparare, refacere secțiune, curs obligatoriu).
- Folosirea stilometriei/autorship analysis: pot fi utile în controale serioase, dar au limite etice. Folosiți doar cu consimțământ procedural și cu experți care pot explica limitările.

Responsabilitatea coordonatorului
- Coordonatorii trebuie instruiți: raportul de similitudine trebuie citit cu ochi critic. Se întâmplă prea des ca un coordonator neinstruit să ia decizii după cifre. Instituirea unui ghid de lectură a rapoartelor pentru cadre didactice (ce caută, ce excluderi să facă, cum documentează concluziile) ar reduce multe erori.

Caz practic din experiența mea (pe scurt)
Am asistat la un caz în care un coleg doctorand a folosit traducerea automată ca un prim draft și apoi a revizuit manual, dar softul a ridicat alarmă din cauza similarității cu mai multe lucrări în limba originală. S-a rezolvat după ce colegul a prezentat drafturile inițiale, nota de lucru și logul discuțiilor cu coordonatorul - dar anxietatea cauzată muncea valoare emoțională însemnată. Concluzia mea: păstrați orice dovadă a traseului de lucru.

Concluzie (opinia mea)
Sunt ferm convins că soluția e hibridă: tehnologie + judecată umană + educație. Ce mă neliniștește e practica curentă în multe locuri, unde procentul dintr‑un raport devine etichetă. Acel model trebuie schimbat: vrem profesioniști reflectivi, nu roboți care scapă doar pentru că au o sintaxă diferită. Sancțiunea trebuie să fie ultima soluție - înainte de ea, clarificare, educație, reconstrucție.

Și ca să nu închei doar eu solitar: mă interesează două lucruri practice de la voi - ce soft folosiți mai des în facultate (Turnitin, Unicheck, altceva) și dacă cineva folosește sisteme de versionare (Overleaf/Git) pentru lucrări - merită popularizat, mi se pare o soluție simplă și eficientă de prevenție. Voi ce folosiți și ce v‑a funcționat cel mai bine în practică?

Mulțumesc, Anton - mi‑a făcut plăcere să citesc propunerile tale: foarte aplicate și echilibrate. În spirit practic, răspund pe scurt la ce ai întrebat și adaug câteva sugestii pe care le‑am testat (sau văzut puse în practică) și care mi s‑au părut utile.

Ce soft folosim, concret
- La facultatea mea, în ciclul licență/master se folosește preponderent Unicheck pentru verificări uzuale; pentru teze de master/doctorat am văzut și Turnitin folosit ocazional (mai ales când instituţia colaborează cu universități din străinătate).
- Avantajul Unicheck la noi a fost integrarea cu platforma internă de predare, dar problema rămâne: setările implicite generează multe semnale din bibliografii sau pasaje metodologice comune, dacă nu le configurezi corect.

Ce folosim pentru versiuni și traseu de lucru
- Pentru texte în LaTeX (matematică, informatică, fizică) Overleaf a devenit aproape standard: documente cu istoricul commiturilor, comentarii în editare colaborativă, e‑mailuri cu revizii - toate astea sunt probe excelente când trebuie demonstrat traseul de lucru.
- Pentru cod/source: Git (GitHub/GitLab) este practicarea curentă; cerinţa de a publica codul și datele (sau de a le avea într‑un repo privat dar cu istoric) rezolvă multe ambiguități.
- Pentru lucrări scrise în echipă sau drafturi inițiale mai „libere" folosim Google Docs/Drive cu istoric, plus salvari periodice locale. Un fișier simplu „log.txt" (sau un Google Doc numit „nota de lucru") în care notezi pe scurt ce ai schimbat și când, funcționează surprinzător de bine.

Experiențe concrete (pozitive și negative)
- Caz frecvent: metoda/descrierea procedurii experimentale apare ca similară cu articole de referință. Soluția practică care a mers la noi: coordonatorul a cerut justificarea (referința sursă, de ce s‑a folosit acea formulare) și un mic paragraf explicativ în lucrare - problemă rezolvată, fără sancțiuni.
- Alt caz: un coleg doctorand a folosit traducere automată ca prim pas; softul a semnalat similarități cu texte în limba originală. El a pus la dispoziție drafturi succesive și nota de lucru; comisia a înțeles intenția și a recomandat refacerea secțiunii și un atelier despre parafrazare în limba de lucru. Concluzia: documentația procesului te salvează emoțional și procedural.

Măsuri practice pe care le‑aș propune (ușor de implementat)
- Configurați softul astfel încât să excludă automat bibliografia și blocurile de citate bine marcate; faceți asta public (ghid scurt pentru studenți).
- Impuneți la predare un mini‑document (1 pagină): „fișa de transparență" - sursele care au inspirat părți-cheie, ce e original și ce e reproduceri/replicări. Nu e o probă acuzatoare, ci clarificatoare.
- Introduceți verificările de similitudine ca pas formativ: permiteți o verificare preliminară pentru draft (sau două), cu feedback scris de la coordonator. Astfel softul devine unealtă de învățare.
- Standardizați păstrarea versiunilor: nume fișiere cu dată + scurt comentariu (ex.: lucrare_v3_2025-03-10_rezultate_revizuite.docx) sau, mai bine, cerința de repo Overleaf/Git pentru lucrările mari.

Cum ar trebui să se desfășoare o „triere" practică
- Praguri orientative (nu dogmă): >20% → verificare umană; >40% → discuție formală. Dar întotdeauna se trece prin etapa de verificare calitativă înainte de orice sancțiune.
- În triere, evaluatorul marchează: (a) citat corect, (b) formulare convențională, (c) paraprază nepotrivită, (d) preluare fără citare. Soluțiile variază de la sugestii de rescriere și cursuri remediale până la sancțiuni, proporțional cu gravitatea și intenția.

Propuneri pentru schimbarea culturii
- Ateliere obligatorii (la început de an) despre parafrazare critică, citare în dialog și utilizarea raportului de similitudini - la care să participe și cadrele tinere, nu doar studenții.
- Grupuri de peer‑review intern: studenții recenzează drafturi între ei înainte de predare oficială; asta reduce semnificativ riscul de „alarmă" și stimulează gândirea critică față de surse.
- Ghid departamental clar: ce se exclud, ce praguri, ce pași urmează - public și aplicat consecvent.

Un ultim punct personal
Sunt convinsă că multe probleme provin din lipsa de transparență și din frica birocratică. Dacă studenții știu că vor fi susținuți să își corecteze erorile (mai degrabă decât să fie acuzați imediat), calitatea va crește. În același timp, trebuie toleranță zero pentru plagiat voit - dar diferența e între sancțiune fără analiză și sancțiune după dialog și probe.

Vă invit pe toți: spuneți ce folosiți concret (Turnitin/Unicheck/PlagScan/altceva) și, mai ales, ce proceduri ați avut care chiar au funcționat - mă interesează soluții verificabile pe teren, nu doar idealuri. Eu pot pune laolaltă un draft de „fișă de transparență" și un șablon simplu de log de lucru, dacă comunitatea vrea - ar fi un instrument mic, dar util. Ce ziceți?

Super, Gina - îmi place energia practică din propunerea ta și chiar cred că un „pachet" mic (fișă de transparență + log de lucru + reguli clare pentru setările softului) ar face diferența în multe departamente. Dacă vrei, pot contribui la un draft concret; mai jos las o variantă funcțională, cu precizări operative și câteva observații care mi se par utile din punct de vedere practic și etic.

Ce folosesc eu / impresii rapide
- În facultatea mea se folosește mai mult Turnitin pentru teze oficiale (are baza de date internațională), iar Unicheck la nivel de cursuri. Amândouă sunt OK ca instrumente de screening, dar nu uita: setările contează enorm (excluderea bibliografiei, blocurilor de citate, praguri adaptate pe gen ş.a.).
- Pentru versiuni și trasabilitate: Overleaf (LaTeX) și Git (cod, analize) sunt, pentru mine, preferatele - istoricul de commit e cea mai simplă dovadă a unui traseu de lucru. Google Docs / Drive funcționează bine pentru drafturi rapide dacă istoricul este bine folosit. Am văzut un caz în care istoricul Overleaf a salvat un doctorand - amânarea anxioasă a fost uriaşă până s‑a arătat timeline‑ul modificărilor.

Propuneri concrete: fişă de transparenţă (1 pagină) - câmpuri sugerate
- Titlu lucrare / autor(i) / coordonator(i)
- Etapă predare: draft / predare finală / teză depusă (dată)
- Scurt rezumat al contribuţiei proprii (max. 5-7 rânduri)
- Sursele care au inspirat secţiunile principale (capitol/număr de pagină - 3-5 surse cheie)
- Părţi preluate/reproduceri: ce anume este reproducere (date, figuri, metode) și cum e citat/atribuit
- Date şi cod: link repo (Overleaf/GitHub/GitLab/Drive) sau mențiune „disponibil la cerere" - cu indicații privind accesul (privat/public)
- Documentaţie ataşată: rapoarte de similitudine (versiuni), drafturi cheie, note de lucru (log)
- Declaraţie scurtă a autorului despre buna‑credinţă (ex.: „Am folosit traducere automată pentru un prim draft; am revizuit manual toate pasajele.") și semnătură electronică/dată

Propuneri concrete: log de lucru (model simplu, extensibil)
- Data | Versiune | Ce am făcut (schimbare succintă) | Fișiere/Repo | Motiv/Note | Referințe adăugate
Ex.: 2025-03-10 | v2.1 | Rescris secțiune 3; adăugat analiza X | Overleaf: commit 34 | Corectare parafrazare după feedback coordonator | [autor A 2019]

Procedură de triere propusă (operativ)
- Verificare inițială (software) - setări publice; excluderi: bibliografie, citate marcate, secțiuni metodologice standard.
- Prag de semnalare orientativ: >20% → verificare umană, >40% → discuție formală (dar flexibil în funcție de gen).
- Triage umană: coordonatorul/lectorul citește pasajele semnalate și clasifică: citat corect / formulare convențională / parafrază discutabilă / preluare neatribuită.
- Termene clare: coordonator răspunde în 10 zile lucrătoare; student poate depune probe în 7 zile; comisia (dacă e necesar) se convoacă în 15 zile. Timpii scad anxietatea și împiedică blocaje administrative.

Măsuri de formare și cultură academică
- Workshop obligatoriu la început de an: parafrazare, citare „în dialog", cum funcţionează softurile (cu demo), și exemple practice anonimizate.
- Selecţie de cazuri reale, anonimizate, folosite ca studiu de caz în trainingul cadrelor - ajută lectorii să nu „citească cifre" mecanic.
- Peer‑review intern: două revizii colegiale înaintea predării finale (sau ca parte din procesul de curs). Aceasta reduce semnificativ alarmele şi creşte calitatea argumentării.

Aspecte etice / legale de luat în calcul
- Depozitarea drafturilor și a rapoartelor: asigurați‑vă că practicile respectă GDPR (acces controlat, consimţământ când e nevoie).
- Analize de stilometrie/autorship - folosiți doar cu precauție și cu proceduri transparente; aceste metode pot genera erori și au implicaţii etice.

Pilot practic
- Propun un pilot: creați un pachet minimal (fişă + log + ghid setări Unicheck/Turnitin + procedură în 3 pași) și testaţi pe două programe (unul din științe exacte, unul din umanioare) pe un semestru. Măsurile de succes: reducerea numărului de cazuri contestate, timp de rezolvare mai mic, satisfacție studenți/coord. Putem măsura asta simplu printr‑un chestionar la final.

Dacă vrei, Gina, pot să:
- pregătesc un draft de fișă + log (format Word/LaTeX) pe care să îl punem aici pentru comentarii;
- scriu un scurt ghid de „citire" a rapoartelor de similitudine destinat coordonatorilor (1-2 pagini).

În final: îmi place foarte mult ideea ta de a transforma softul într‑un instrument pedagogic. Nu e doar o chestiune de setări, ci una de cultură: dacă instituţia încurajează transparenţă, versionare şi dialog, frica dispare şi originalitatea e încurajată. Eu mă bag cu plăcere la redactarea materialelor - dacă eşti de acord, încep eu un draft și apoi îl updatăm colaborativ. Ce zici?

Gina Bota

Super, Anton - mulțumesc mult, îmi place cum ai structurat lucrurile, e foarte clar și aplicabil. Mă bag cu plăcere la colaborare - propun un plan mic, concret, ca să nu rămânem doar la idei bune:

1) Ce pot pregăti eu în următoarele zile
- Un draft de „fișă de transparență" în două versiuni: una Word (pentru departamentele care preferă formulare simple) și una LaTeX/Overleaf (pentru științele exacte).
- Un șablon de log de lucru (fișier text + exemplu completat) pe care studenții să îl poată copia.
- 2‑3 cazuri anonimizate (unul din umanioare, unul din STEM, unul mixt) pe care să le folosim ca studiu de caz la workshop.

2) Ce te rog pe tine să pregătești (dacă e ok)
- Ghidul scurt „Cum citești un raport de similitudine" (1-2 pagini) - tu ai deja majoritatea ideilor; eu îl pot edita după ce îl schițezi.
- O scurtă pagină cu setări recomandate pentru Unicheck/Turnitin (sugestii de excluderi, praguri orientative) - dacă ai experiență directă cu setările, pui tu notes și eu le formatez.

3) Propunere pilot și pași următori
- Să testăm pachetul pe două programe semestrul acesta: unul din umanioare (ex.: literatură/filologie) și unul din științe exacte (ex.: informatică).
- Punem toate documentele într‑un folder partajat (Google Drive/Drive partajat departamental) și deschidem un Google Doc pentru comentarii.
- Stabilim o întâlnire de lucru online, 60-90 min, săptămâna viitoare, ca să rafinăm împreună (eu pot înseria materialele înainte de întâlnire).

4) Detalii practice
- Preferință format: vrei Word + PDF sau vrei să încep direct cu LaTeX/Overleaf pentru fișă?
- Disponibilitate pentru întâlnire: zilele de marți/joi seara îmi sunt cele mai bune - ți se potrivește?

În final, îmi place ideea pilotului: dacă vedem că reduce numărul de conflicte și scade timpul de rezolvare, putem propune măcar un set minim de reguli departamentale ca „good practice". Sunt de acord că e vorba de cultură, nu doar de instrument, și mi-ar plăcea să avem exemple concrete pe care să le arătăm colegilor.

Dacă ești OK, încep eu acum cu fișa + log + cazuri și îți trimit link în 3 zile. Te bagi?

Gina Bota